Interview AIESEC - exchange pe pocket recruitement

Pentru toti cei care nu sunt in tema, AIESEC-ul este cea mai mare organizatie pentru studenti din intreaga lume. Ofera, pe langa dezvoltare persoanala obtinuta prin participarea la diferite proiecte din diferite domenii in actualitate cat si prin interactionarea cu oameni faini, trecuti printr-un proces de selectie riguros, o mare si vasta gama de distractii, multe gratuite (AIESEC fiind ONG).
Insa, dupa parerea mea, si a multor altora, cel mai mare avantaj ar fi este programul exchange, care ofera stagii de schimb de experienta de lucru in strainatate intre 3 si 18 luni, cu costuri minime din partea norocosului ce are de gand sa plece si este acceptat.Costuri minime insmnand maxim 200 de euro pentru toata stagiunea de maxim un an jumate. Fain nu? atat doar trebuie, sa fii tanar ( maxim 29) ani si alte cateva criterii care nu le mai insir aici.
Asa…. eu fac parte din AIESEC Timisoara, departamentul EXCHANGE , ma bucur ca am fost ales si ca iau parte la feluritele activitati si multele in special. Cam atat cu ridicarea in slavi.
Si cum fac eu parte din departamentul asta, care are ca scop sa trimitem cat mai multi membrii AIESEC, sau non-membrii prin alte tari, oricare ar fi alea, atat timp cat le gasim jobul care il cauta. Aiesec are centre in cam 110 tari, deci oferta e mare.
Sarind peste alte amanunte, pe care le gasiti pe net aici, am sa ajung la interviewul de azi, la care am luat parte ca si examinator, nu dupa cum eram obisnuit, adica ala cu emotii ce ii intervievat.
Primul la “coada” de 2,care ne-au fost repartizati mie si colegei de “interogat”,Maria, a fost un x din Arad, sa ii zicem George, care a impresionat de la inceput prin punctualitate.Ok. Am inceput cu intrebarile, la care am primit si diferite raspunsuri, bune,mai putin bune, deplasate, nepotrivite, urmarind constant atat pe foaia cu indicatii cat si reactiile tipului. Nu a fost prea greu, chiar daca interviul a fost in limba engleza.
Al doilea pus la intrebari, a fost o litera mai feminina, sa zicem y sau Ana-Maria, care pe mine m-a impresionat pozitiv cam la tot, mici exceptii.
Cu domnisoara a fost ok, in 5 min am rezolvat-o cu un ADMIS mare pe pagina, insa la George, care dupa analize seculare de aproape o ora, in care am disecat fiecare raspuns, cautand, eu, chestii pozitive, Maria incercand sa le accentueze pe alea negative, am ajuns la un compromis care numai m-a facut sa simt aiurea.
Mi-a placut mult interesul lui pentru o calatorie in strainatate, si dorinta lui foarte mare, insa el parea sa nu inteleaga ca scopul exchange-ului nu este doar un concediu prelungit, ci o oportunitate de a incerca conditii de munca interactionand cu culturi si mentalitati diferite, spre o dezvoltare personala, care poate fi folosita si aplicata la intoarcere.
Desi asa zisul George era ok, el nu s-a incadrat in profilul de valori AIESEC. La Work and travel nu ar fi intampinat probleme.
Ii o senzatie foarte aiurea sa stiu ca am privat o persoana de ceva ce isi dorea foarte mult, si poate chiar avand un rol decisiv in cursul vietii sale. Colega mea nu a avut prea mari retineri si a adus argumente concludente, dar, desi asa ii corect daca ii sa urmam normele, poate nu era chiar asa rau daca G. ar fi mers sa isi mai exerseze engleza lui cu accent ardelenesc prin alte meleaguri.
In cealalta sala de evaluare, amandoua interviewurile au fost un succes. Daca eram numai eu in sala noastra, poate si la noi tot amandoua ar fi fost, dar profesionalism inseamna sa pui gandirea, ratiunea si regulamentele in fata tendintei umane de a fi altruist sau egoist. A fost inca o lectie buna oferita de experienta AIESEC. De abia le astept si pe urmatoarele…

2:47 am

Ii ora cum scrie si in titlu. Cand articolul va fi gata publicat va fi trecut, probabil, de 3 acelasi ante-meridian. Dar sa ramanem la amintirea gandurilor care le-am avut in acest scurt minut, la fel de scurt ca si celelalte minute de pana acum.
Si gandindu-ma din nou la Audrey Tatou printr-o serie de legaturi facute in mintea mea intortocheata la ora asta tarzie, mi-am adus, ca si in alt articol de al meu aminte,de anumite faze din “Le fabuleaux Destin d’Amelie Poulain”, un film care un pic m-a marcat, se pare.
Imediat , corelatia articol- Audrey Tatou-Amelie Poulain, m-a dus la creearea anumitor imagini in mintea mea debordant de activa la ora asta.
Prima secventa de imagini a fost, fiind un lucru poate chiar normal pentru sinapsele mele cu vechimea de doar 20 de ani, mai mult sau mai putin, dar raman la mai mult, legata de seCS. Timp de cateva putine, nenumarate secunde, am legat in mod dubios in imaginatia mea scena protagonistei din “Un long dimanche de fiancailles”, aceeasi Audrey Tatou care facea dragoste cu un tanar-soldat-iubit, surprinsa de camere pentru a ne mari noua pupilele, dintr-o pozitie aflata deasupra actului in sine, creeandu-se astfel o imagine care seamana aproape identic, desigur in aceeasi proprie imaginatie, (altele pot gasi asemanarea nu asa concludenta desigur), cu coperta cartii Ada sau ardoarea”, de Vladimir Nabokov, editura Polirom, editia 1. Aici este reprezentat intr-un mod expresionist, actul unei “imbratiseri” intre doi tineri dezbracati foarte elegant, in costumul de gala al fiecarui cuplu indragostit. Pictorul Egon Schiele, al carui tablou “Imbratisare” a fost preluat pentru a da o nota cat mai semnificativa pe coperta pentru subiectul cartii care probabil il voi aborda, atunci, peste 300 de pagini cand o voi termina, surprinde tinerii din acelasi unghi ,aerian si paralel cu cei 2 tineri, care erau prea ocupati probabil sa observe ca cineva pluteste deasupra lor si ii picteaza.
Legatura cu cartea mi-a declansat cateva imagini, numai ale mele, din ceea ce sper ca am inteles din randurile citite pana acum din carte, insa care acum, la 2:47, nu sunt interesante.
Desi trecusem de “Amelie Poulain”, si dadusem in tot felul de imagini pline de diferite nuante de piele umana, resuesc sa imi amintesc din acel timp mai mult ca perfect de la ora 2:47, ca revenisem la imaginea placutului chip al actritei purtand o palarie de paie pe cap.
Aproape imediat gandurile, desigur influentate de diferite amintiri si subconstient, au inceput sa creeze diferite imagini cu ce ar putea face vecinii mei la ora asta.Nu incerc sa explic prea mult corelatia dar ii legata de acelasi film, mai mult ca sigur. Incep sa imi creez diferite imagini cu vecina mea, tanti Nuti, sotia lui nea Avram, cum se chinuie sa adoarma, daca nu chiar dormea, langa sotul ei care sforaie. Mi-au iesit in evidenta si anumite alunite de pe malul unor riduri de pe fata ei batrana.
Imediat platoul de visare s-a mutat in cealalta parte a zonei de vecini, si mi-o imaginez pe tanti Martus, intr-o pijama de noapte alba, foarte larga, croita pe o masura care sa ii acopere fizicul corpolent. Mergand din vecin in vecin ajung si la prietenul meu Razvan care nu demult imi spusese noapte buna pe mess, si care acum, in ale mele circomvolutiuni, era in picioarele lui goale si plate, cu o pereche de pantaloni albastra si statea, doar statea fara sa imi imaginez ceva actiune mai complexa. Probabil ca nu sunt obisnuit cu imaginea lui ca stand singur, fara vreunul din grupul nostru alaturi.
Ultima scena este doar figura mamei mele, care probabil doarme in camera de dincolo, imagine care nu apuca sa se extinda pentru ca deja este 2:48 si trebuie incadrata in alta diviziune temporala.
Nu ne dam seama, dar in termeni imaginativi, un minut poate sa insemne uneori, daca nu intotdeauna si noi nu suntem constienti, o intreaga epopee a imaginilor, o aventura in subconstient, care chiar daca nu implica consum de calorii, este acolo, la un alt nivel, care desi este doar la coordonatele mintii umane, implica totusi UMAN. Timpul are margini si este delimitat doar de ceas ca si factor UMAN. In rest, sentimentele umane dintr-un singur minut pot insemna mai mult decat un vid de trairi cuprins intr-o zi, luna, viata intraega.
Si mi-am facut si norma de filozof pe minutul, saptamana sau poate chiar luna asta sau mai mult.

A faCE…CE.?

Una din problemele mari ale mele si ale multor altora care nu sunt eu ii ,, ce fac cand sau ce ar trebui sa fac ca sa imi dau de lucru”. Deja cand iti pui intrebarea asta e clar: esti in concediu, somer sau student, elev cu prea mult timp liber. Eu o sa comentez cazul meu mai mult, care intra in categoria “student cu muuuuulltt timp liber”.
Odata si odata te saturi si de leneveala. Am ajuns la concluzia asta dupa cateva luni de practicat “usoara meserie”. Simti nevoia de o miscare rapida, un fotbal, baschet, etc. Dar constati dezamagit ca ai +15 kg in plus si nu mai e chiar asa usor. Deci, ptr inceput, cauti altceva, mai usor, o mica “incalzire”. Desi poate nu prea ai nevoie de bani, te angajezi, ceva usor, placut, barman in barul tau preferat de exemplu. Ii interesanta partea asta pana firea ta dezordonata face sa iesi pe minus in unele zile.Treci peste asta, zambesti, te “scuturi pe haine” si te bucuri ca totusi ceva se intampla, esti pus in anume situatii diferite.
Insa nici astea nu sunt nimic in comparatie cu viata agitata, ba chair aventuriera ce o auzi la unele persoane din jur, ca deexemplu chiar parintii ce vin seara la 10 acasa de la munca. De aici ar rezulta ce esti un individ rasfatat, ce primeste bani de la parinti si care are toate la indemana. Asta depinde de moment.
Daca apelezi la alte modalitati de a-ti “muia posmegii” ar fi cele non-proactive, dar distractive. Computer, filme, citit sau toate la un loc.
Probabil ca iti plac, pana la un anumit punct. Cred ca nu ii ceva anormal ca pana la urma sa adormi la toate.
Sa stai cu prieteni? Ii placut, distractiv pana cand ajung la subiectul legat de cat te-ai ingrasat sau la faza cu nereusitele tale din vina aiurelii.Nu ii asa? ]
Si sa imi continui “sotronul” peste posibile activitati, sar pana la statul cu prietena. Frumos, relaxant, dar atunci cand mai esti si zodia taur, si multi suntem in situatia asta, sa fim “ghiocei” de primavara, parca ai vrea sa vezi mai mult rosu si sa treci prin chestii mai solicitante. Si aici voiam sa ajung. Cand timpul devine prea lung, ce ar trebui sa faci ca sa il acoperi. Exista atatea variante.
Si ca incerc sa imi dau si eu singur un raspuns fara ca sa astept posibilele sugestii din comentariile la articol, tocmai acum si poate si inainte, dar nu imi amintesc eu, mi-am dat mi mult sau mai putin seama ca rezolvarea acestei “mari si delicate” probleme a tuturor “pierde vreme”, sa nu numesc vreun anotimp, este in atitudine, vointa si ambitie. Adica lipsa lor. Ca sa faci ceva si ca sa faci si klumea ca sa te faca sa te simti bine trebuie sa vrei respectiv sa vrei cu adevarat..Asa ca sfatul cel mai bun care singur incerc sa mi-l dau si sa mi-l impun, ca il citez pe Creanga, este…”MUIETI-S POSMAGII!”

Inapoi la blogUIT…

A trecut ceva vreme de can nu am mai dat pe aici. Nu stiu, lenea corelata cu facultatea si cu alte maruntisuri facultative sau legate de facultate m-au tinut departe de scris. Dar mi-am amintit ca imi placea si ca ..de ce nu?.. si am zis sa revin cu articolele.Sper sa ma tin de treaba ca din martie nu am facut nimic..:D

muratura de dimineata

incepe cu un -arghh- si primul gand e sa-i spun lui gabriel ca nu am chef de sheryl crow a lui azi..e prea calma si prea dulce pentru starea mea prea agitata si prea de limonada.

asa..asheaaaa…doar arghh-ul e plagiat,starea e toata a mea..azi nu-mi mai plac lucrurile doar alea mele.

nici breteaua rochiei de maine..nici batutul la cap ca sandaua nu e buna..e a mea,e buna.

nici ca-mi vine sa rad in mijlocul unei scrieri ce se vrea nervoase..bine..poate o vreau pe sheryl crow azi..si poate ca mi-e un pic de dor de tine..

of..si la urma urmei azi e soare..si inca n-au construit atatea blocuri incat sa nu mai vad copaci pe geam..si nu m-a pus nimeni sa-mi schimb pijamaua pana la ora asta..si in casa sunt baloane ce se vor umflate pentru maine..si rochia mea inca e albastra..si se aud strigate de copii de afara..si desi pagina ta se blocheaza cam des,alex,aproape am reusit sa umplu 4 randuri zambind pe aici.

am zis ca mai torn cuvinte aici pana apari tu la calculator..dar o jumatate de ora inseamna circa..5 pagini de aiurit..si circa 20 de blocaje de pagina .

asaa…(nota: asa-ul a fost rostit in stare perfect constienta si doar pentru entertainment-ul bughiilor )

cealalta jumatate de pui va trebui sa o mananci fara activitate pe pagina asta pentru ca trebuie sa scap totusi de pijamale.

asa.

La naiba, cafeaua

Cica “word count:0″

pai logic.

Eu inca n-am aflat, dar vreau sa se afle.

Cafeaua e un proces progresiv. Incepe cu apa tonica 3 ore.

Continua alte 4 a doua zi, dupa o seara de schimburi de “terorisme mesagere”.

Ii urmeaza alte 6 ore peste 2 zile, peste prea multe cuvinte spuse aiurea si invartit. 6 ore. Mai ales dupa ce o si ghicisem.

Si apoi se  intrerupe(?) urmatoarea zi cu 198 de trepte de la care se absenteaza. Ah, la naiba, si era soare.

Si apoi se termina de tot peste 13 zile. fix.

fara ceaiuri care trebuiau sa incalzeasca ora 3 noaptea. La naiba cu el discurs, intrebare, raspuns si chiuveta.

 

Acum pot sa aflu ca-mi pare rau si pentru ca n-am mai spus nimic de multa vreme.

M-am chinuit la randu-mi. In Gradina cu Trandafirul. Bluza aluneca la fel azi. Parul sta la fel azi.

La naiba.

Don`t walk away in silence.

,zise frunza

   Dupa ce imi citesc postul, o sa aflu ca pentru o fata, o bluza decoltata pe care nu o vrea e de aproximativ 73423989 de ori mai incomoda decat orice pereche de pantofi cu toc imposibil, mai ales daca inaltimea aproape negativa il cere.

O sa mai aflu ca uneori frunzele chiar pot fi de lut, asa facute in cuptor cum sunt, de ceara asa cum o seara monotona in care Ella Fitzgerald just won`t save the day o dovedeste, de plastic cum arata cea legata cu piele de o lumanare verde.

O sa mai aflu ca perspectiva e usor de reprodus, dar mesajul pe care l-as fi putut transmite vreodata, daca 2 sinapse ar avea scantei identice la un moment dat,e imposibil. Si o sa mai aflu si ca imi cam pierd sensul sintactic.

Ce mi-ar placea sa aflu e ca nu e musai mereu mereu sa cantaresti posibilitati si urmari, ca nu e nevoie de zile care poarta nume sa-ti amintesti cat de mult conteaza un singur moment, ca pana la urma momentul nu e relativ, ca floarea infrunzita de care n-am auzit pana acum n-a murit.

Mi-ar placea sa si inteleg ce vreau sa aflu

Si acum sunt nevoit sa cred totul pe cuvant, pentru ca oricum n-o pot controla.

Si pentru ca acum exact 17 ani, pe coperta Rolling Stones tronau The Black Crowes, si pentru ca she really really talks to angles, even though she mostly talks to herself…

here it goes..

Oamenii si incapatanarea lor..

Cand ni se dau sfaturi sau incearca cineva sa ne protejeze,nesocotim aceste lucruri spunand indiferenti ca stim mai bine ce avem de facut si ca vrem doar sa fim lasati in pace.De cele mai multe ori ne lasam orbiti de incapatanarea noastra si nu constientizam cat rau le facem persoanelor din jurului nostru,fiintelor care tin la noi si,nu in ultimul rand,noua.

Ajungem sa ne dam seama cat de mult inseamna unii oameni pentru noi numai atunci cand ii pierdem,dar de cele mai multe ori e prea tarziu..(da,stiu ca pare un cliseu,dar e realitate,una trista din pacate).

Uitam sa fim fericiti si sa ne bucuram de lucruri marunte.Noua ne place sa ranim oamenii,sa calcam in picioare,sa murdarim sentimente,sa stricam lucruri frumoase.

Ar fi totul mult mai simplu daca,in loc sa punem etichete si sa judecam oamenii dupa aparente,am incerca sa intram in pielea lor si sa anticipam ce simt ei,poate in felul asta am reusi si noi sa ne schimbam atitudinile

viroza

In afara de primii ghiocei, pasarele, martisoare si mai stiu eu ce, unul din “vestitorii primaverii” mai e si viroza care ne da o groaza de dureri de cap, la propriu, la fiecare inceput de an.
Pe mine personal ma cam obsedeaza chestia si pot sa zic ca is si cam ipohondru in legatura cu infectia asta.Dar ii cam pe buna dreptate ca ii al naibii de urat sa tusesti intruna si sa nu ai chef de nimic.
Si nu stiu cum sunteti voi, dar eu cand am o anumita obsesie sunt hipervigilent in legatura cu ea. Cand vad/aud o persoana ca incepe un pic sa tuseasca, sau sa isi foreteze macar un pic gatul in vreun fel, intru intr-un fel de alerta…ba, sa nu tuseasca pe mine, are servetel?, pff….daca iau si eu..;))..ok, nu ii chiar o fobie, adica pot sa intru in contact cu persoana respectiva, dar sunt foarte atent la asa ceva.
Acum cateva zile mi s-a intamplat un lucru ciudat cu un tip pe strada, care cam avea ceva simptome de tuse acuta, sau asa mi s-a parut mie. Eram in spatele lui pe strada, si mergand amandoi cam in acelasi ritm il vad ca se tot opreste, punea mana la gura, isi apleca capul in mod repetat, apoi dupa vreo 10 metri, din nou. In mintea mea, pfff, la naiba, asta ii bolnav, si o sa trebuiasca sa trec pe langa el. Incep sa merg mai repede, si ma gandeam eu in mintea mea …obsedata…, sa ma sincronizez in asa fel incat sa trec pe langa el, in asa fel incat, sa nu fie nici imediat dupa ce a tusit, cat is microbii in zona aia (asa ma gandeam eu),;)), dar nici prea tarziu sa fie ca sa nu ma prinda exact cand tuseste.
Aiurea era insa, ca individul era destul de bolnav si tusea cam des.Hmmm….. Mi-am luat inima in dinti si la cateva secunde dupa ultima rafala de tuse magaresti, am accelerat, schimbat partea de trotuar ca sa il depasesc, si cand ajung paralel, tipu’ incepe brusc din nou exploziile de petarde. Ma opresc brusc si ca o reactie reflexa imi apar fata iar dup’aceea, involuntar ii arunc o privire incruntata domnului cu trahee tun de calibru 88 mm.
Parca stanjenit, isi scoate batista, se sterge la nas, ca si un fel de explicatie cred si o scuza, ca el a tusit pe mine din vina faptului ca este racit. Am strambat un pic din buze si am mers mai departe.
Acasa, m-am pus sa ma culc iar cand ma trezesc, de ce sunt trezit? De tusele colegului meu Daniel, care tocmai se intorsese de acasa de la el din Lugoj, cu ce? cu o viroza la pachet.pffff, si mai doarme si in patul de langa mine.Ultimele 2 zile au fost un mic vis urat.. trebuie sa fiu atent din ce sticla beau apa, sa dorm cu fata la perete, si sa stau cat mai departe de zona contaminata. Chiar acum in timp ce scriu se aud salve de dincolo.
Nu stiu ce o declanseaza, dar chestia asta e aiurea rau.Ok, nu e chiar gripa aviara sau ca si cea de la 1919 ce a produs milioane de victime, dar ii o infectie respiratorie ce ne cam pune la pat cateva zile,daca nu saptamani.Asa ca sa va feriti. Multa sanatate.Gesundheit!!!..:D

omul cu porumbei

Ii asa fain sa vezi cum se ridica toti deodata, parca la un semnal.Apoi fac un tur de piata, si se aseaza din nou, in jurul fantanii ca sa mai primeasca niste firimituri.Ii amuzant cand arunci o bucata si vezi cum se reped mai multi spre ea, numai unul fiind norocosul si acesta nu va imparti cu nimeni nimic.Uneori se mai strecoara si o vrabie printre, poate poate o prinde si ea ceva samanata de susan ramasa de la mai marii si mai grasii ei “concetateni” ai acoperiselor de prin piata Operei.
A fost o senzatie placuta atunci cand ma plimbam linistit,cu gandul la mai stiu eu ce pitici, si aud brusc un fasait din spate si parca si un usor fluierat scurt. Ma intorc, si ma trezesc in mijlocul unui ”roi” de porumbei pe care nu stiu ce ii apucase dar decisesera sa faca o survolare la mica inaltime, tocamai pe langa aiuritul trecator ce isi facea promenada cu ochii in varful adidasilor.Nu stiu cum de nu s-a ciocnit niciunul de mine.Se pare ca au directionare foarte buna, insa cum se zice, i-am cam mirosit.
Dupa aceea imi imaginam cum ar fi fost ca toti porumbeii sa fi lansat niste mici ”bombe lipicioase” la unison, ca un adevarat bombardament asupra obiectivului fara aparare.Insa se pare ca nu mancasera firimituri stricate.
Imi place sa vad mai ales copiii mici cum alearga cu pasii lor de robotei printre porumbei, intinzand manutele ca sa ii prinda, iar apoi intorcandu-se dezamagiti si incruntati spre mamica, ca si cum ar zice: ”de ce fuge jucaria aia de mine?”.Is si mai dulci parca atunci cand arunca firimituri si zambesc de cursa ”care pe care” a porumbeilor de a ajunge primul la miezul de paine.
Dimineata devreme, de obicei in jurul orei 8, cand eu sunt inca in drum spre scoala, desi trebuia sa fiu demult la curs, cerul este pentru cateva minute bune intunecat de hoardele de ciori ce se intorc pe taramul de vanatoare, dupa o noapte la fel de intunecata ca si ele petrecuta prin plopii de la marginea orasului. La ora aia, nicio urma de porumbei sau vrabiute. Nimic. Fiecare isi stie rolul si cum sa se pazeasca mai bine. Insa imaginea pot zice ca ii infricosatoare, demna de filmul lui Hitchcock cu acelasi nume, “Ciorile”. O bomba cu schrapnel plasata bine inspre vazduh, ar cauza o ploaie cu ciori la ora aia.
Intorcandu-ne in Piata Operei gasim acolo un personaj interesant care probabil il cunoaste macar din vedere fiecare trecator cu spiritul de observatie normal, datorita faptului ca de obicei are ca si podoaba capilara in afara de cele cateva fire de par albe si caciula de iarna ruseasca si un porumbel. Da, domnului respectiv i s-a urcat porumbelul la cap.
Ocupatia “imblanzitorului de porumbei” este cat se poate de libera si fara angajamente prea mari, insa poate avea influente mari asupra noastra. Domnul acesta este batranul cu cantarul ce se sprijuna pe geam acolo la Leonardo in centru si ne mai face cu ochiul sa trecem pe la el si sa vedem cat am exagerat cu plesckavitza. Zic ca poate avea o influenta mare asupra noastra pentru ca el este cel care ne da verdictul: ”88 kg domnule” .Apoi isi cere leul pentru serviciul facut. Reactia poate fi ori un zambet satisfacut si o privire la fel de multumita in vitrina reflectoare de la magazin, ori ca si in cazul meu, o reactie de nemultumire totala si acuze aduse cantarului dansului. Insa adevarul nu trebuie sa supere si trebuie acceptat. De accea zic ca ne poate influenta cursul vietii, prin simplul fapt ca ne poate influenta schimbarea dietei.Cel putin mie a reusit. Acum succesul nu mai conteaza, dar ceva se pare ca incepe sa se contureze pe contururile mele.
Insa eu ma intreb cum de a reusit el sa creeze legatura aia cu pasarile acestea, de altfel animale relativ timide si distante fata de oameni. Sunt convins ca si daca stau nemiscat si cu seminte pe cap, nu se va aseza niciun porumbel pe capul meu. Ceva trebuie sa fie acolo. Poate le cunoaste limbajul. Stie sa vorbeasca columbeste. Ii o relatie reciproca. El ii columbofil, iar porumbeii sunt filo-Mosu’ cu cantaru. Un acord nescris. As vrea sa vad daca poate face asta si cu ciorile sau vrabiile. De ce nu?
Ar putea sa ii antreneze sa atace orice tinta. De la inaltime prin bombardamente in picaj cu gainat sau atacuri in forta cu ciocurile ascutite. Un atac organizat asupra Parlamentului ar fi genial. Insa eu cred ca domnul se multumeste cu linistea ce probabil porumbeii i-o aduc, si eu chiar cred ca aceste pasari frumos colorate sunt o buna companie.