omul cu porumbei

Ii asa fain sa vezi cum se ridica toti deodata, parca la un semnal.Apoi fac un tur de piata, si se aseaza din nou, in jurul fantanii ca sa mai primeasca niste firimituri.Ii amuzant cand arunci o bucata si vezi cum se reped mai multi spre ea, numai unul fiind norocosul si acesta nu va imparti cu nimeni nimic.Uneori se mai strecoara si o vrabie printre, poate poate o prinde si ea ceva samanata de susan ramasa de la mai marii si mai grasii ei “concetateni” ai acoperiselor de prin piata Operei.
A fost o senzatie placuta atunci cand ma plimbam linistit,cu gandul la mai stiu eu ce pitici, si aud brusc un fasait din spate si parca si un usor fluierat scurt. Ma intorc, si ma trezesc in mijlocul unui ”roi” de porumbei pe care nu stiu ce ii apucase dar decisesera sa faca o survolare la mica inaltime, tocamai pe langa aiuritul trecator ce isi facea promenada cu ochii in varful adidasilor.Nu stiu cum de nu s-a ciocnit niciunul de mine.Se pare ca au directionare foarte buna, insa cum se zice, i-am cam mirosit.
Dupa aceea imi imaginam cum ar fi fost ca toti porumbeii sa fi lansat niste mici ”bombe lipicioase” la unison, ca un adevarat bombardament asupra obiectivului fara aparare.Insa se pare ca nu mancasera firimituri stricate.
Imi place sa vad mai ales copiii mici cum alearga cu pasii lor de robotei printre porumbei, intinzand manutele ca sa ii prinda, iar apoi intorcandu-se dezamagiti si incruntati spre mamica, ca si cum ar zice: ”de ce fuge jucaria aia de mine?”.Is si mai dulci parca atunci cand arunca firimituri si zambesc de cursa ”care pe care” a porumbeilor de a ajunge primul la miezul de paine.
Dimineata devreme, de obicei in jurul orei 8, cand eu sunt inca in drum spre scoala, desi trebuia sa fiu demult la curs, cerul este pentru cateva minute bune intunecat de hoardele de ciori ce se intorc pe taramul de vanatoare, dupa o noapte la fel de intunecata ca si ele petrecuta prin plopii de la marginea orasului. La ora aia, nicio urma de porumbei sau vrabiute. Nimic. Fiecare isi stie rolul si cum sa se pazeasca mai bine. Insa imaginea pot zice ca ii infricosatoare, demna de filmul lui Hitchcock cu acelasi nume, “Ciorile”. O bomba cu schrapnel plasata bine inspre vazduh, ar cauza o ploaie cu ciori la ora aia.
Intorcandu-ne in Piata Operei gasim acolo un personaj interesant care probabil il cunoaste macar din vedere fiecare trecator cu spiritul de observatie normal, datorita faptului ca de obicei are ca si podoaba capilara in afara de cele cateva fire de par albe si caciula de iarna ruseasca si un porumbel. Da, domnului respectiv i s-a urcat porumbelul la cap.
Ocupatia “imblanzitorului de porumbei” este cat se poate de libera si fara angajamente prea mari, insa poate avea influente mari asupra noastra. Domnul acesta este batranul cu cantarul ce se sprijuna pe geam acolo la Leonardo in centru si ne mai face cu ochiul sa trecem pe la el si sa vedem cat am exagerat cu plesckavitza. Zic ca poate avea o influenta mare asupra noastra pentru ca el este cel care ne da verdictul: ”88 kg domnule” .Apoi isi cere leul pentru serviciul facut. Reactia poate fi ori un zambet satisfacut si o privire la fel de multumita in vitrina reflectoare de la magazin, ori ca si in cazul meu, o reactie de nemultumire totala si acuze aduse cantarului dansului. Insa adevarul nu trebuie sa supere si trebuie acceptat. De accea zic ca ne poate influenta cursul vietii, prin simplul fapt ca ne poate influenta schimbarea dietei.Cel putin mie a reusit. Acum succesul nu mai conteaza, dar ceva se pare ca incepe sa se contureze pe contururile mele.
Insa eu ma intreb cum de a reusit el sa creeze legatura aia cu pasarile acestea, de altfel animale relativ timide si distante fata de oameni. Sunt convins ca si daca stau nemiscat si cu seminte pe cap, nu se va aseza niciun porumbel pe capul meu. Ceva trebuie sa fie acolo. Poate le cunoaste limbajul. Stie sa vorbeasca columbeste. Ii o relatie reciproca. El ii columbofil, iar porumbeii sunt filo-Mosu’ cu cantaru. Un acord nescris. As vrea sa vad daca poate face asta si cu ciorile sau vrabiile. De ce nu?
Ar putea sa ii antreneze sa atace orice tinta. De la inaltime prin bombardamente in picaj cu gainat sau atacuri in forta cu ciocurile ascutite. Un atac organizat asupra Parlamentului ar fi genial. Insa eu cred ca domnul se multumeste cu linistea ce probabil porumbeii i-o aduc, si eu chiar cred ca aceste pasari frumos colorate sunt o buna companie.